Pândarul

Întăresc mănunchi cu lumea
În nod întărâtat de soartă
Fir’ de bice asmuțite
În brâu de veghe se încinge
Când calea lumii-mi sorocise
Cârma s-apuc în a purcede

ȘI-n pas măsor, un dor ușor
Ce cuprinde depărtarea
ȘI se-ntinde hăt în zare
Peste punte, cufundată-n neguri
Peste țărmuri neademenite
Pășind alături de însușI duhul

Sunt pândarul ce-șI țese singur soarta
Vremea-mi este vrerea firii
De duh ușor șI-n suflet gol
Neamestecat în voie
Făr’ de nume șI făr’ de râvnă
Însemnări ce timpul curmă

Făr’ de vise șI făr’ de urmă
Mă-ncuvințez în a sorții mână
Înăsprit de însușI duhul
Sunt pândarul ce-șI ochește soarta